Pachete pomeni
Parastasul sau pomana se organizează atat dupa înmormantarea persoanei dragi cât și în perioada ce urmează.
Biserica a randuit următoarele perioade când trebuie făcut parastas:
– La 3 zile dupa moarte, în cistea Sfintei Treimi și a Învierii din morți a Mântuitorului a treia zi.
– La 9 zile dupa moarte, „ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al noualea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii noastrii”.
– La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, „pentru ca tot asa sa se inalte si sifletul raposatuluila cer”.
– La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi
– La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care in fiecare an praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
– In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.
In acest sens, cu siguranta, va veți dori ca aceste rânduieli să fie preluate de persoane specializate, înmormantarea și perioada de reculegere consumând toata energia dumneavoastră. Eden Heaven – Pompe funebre vă stă alaturi cu pachete cu produse de calitate pentru parastas la cele mai bune prețuri, în care veti gasi cu siguranta cea mai buna solutie care sa se potriveasca bugetului alocat si exigentelor dumneavoastra.